Mesaj din partea Preşedintei

Mesaj din partea Preşedintelui

Cu siguranță ne aducem aminte prea rar! Europa este unică, având cea mai bună economie bazată pe cunoaștere. Se poate mândri că a menținut pacea timp de două generații și continuă să o facă.  A construit un sistem de învățământ superior şi profesional atractiv, care ne face să fim invidiați la nivel mondial.

A adera la proiectul FEDE înseamnă, înainte de toate,  să te bucuri ca faci parte din Europa reușitei, încrederii și solidarității. 

Înseamnă să iei parte cu hotărâre și cu entuziasm la evoluția fantastică a spațiului comun internațional al educației care se bucură de o creștere exponențială, mulțumită cooperărilor și mobilităților.

Înseamnă să fii mândru când afirmi că educația transmite idealuri: idealuri de rezistență democratică în fața obscurantismul unilateral în numele valorilor universale care apără drepturile omului și mai ales dreptul său la educație.

Apartenența la rețeaua FEDE înseamnă si dorința de a imagina o nouă abordare pentru tinerele noastre generații, care sunt alarmate de frământările geo-politice ale acestui secol și care, în același timp, sunt pline de încredere în propriile lor capacități, pe care trebuie să-i ajutăm să le consolideze și să le dezvolte.

Și, înainte de toate, înseamnă un vot de încredere pentru  Europa inovării și imaginației pe care toți cetățenii europeni și-o doresc, Europa mândră de tineretul său, care are încredere în companiile sale ce generează bunăstare și căreia îi pasă mai mult de oportunitățile viitorului decât de certitudinile trecutului.

Într-un secol marcat de dubii și ezitări, consolidarea rețelelor pe termen lung este fundamentală în vederea stabilității. FEDE reprezintă principala rețea europeană de învățământ superior și de scoli profesionale, care reunește mii de tineri cu idei inovatoare și cu abordări progresiste. FEDE este o rețea uriașă de absolvenți. Prin apartenența la FEDE, veți oferi studenților acces la această vastă rețea care îi va ajuta să-și găsească un loc de muncă, să se dezvolte și să construiască o lume solidară.

Apartenența la FEDE înseamnă a participa la dezvoltarea  Europei unui viitor atât de aproape, care se construiește în prezent. Apartenența la FEDE înseamnă a participa la acest act esențial – să rezistăm în fața tendinței de a se retrage în sine.  În cele din urmă, apartenența la FEDE înseamnă să ajuți lumea să înțeleagă că destinul omenirii constă în crearea de valori.